Fiica mea vitregă m-a invitat la restaurant, iar când a venit nota am rămas fără cuvinte

De mult timp nu mai aveam vești de la fiica mea vitregă, Hyacintha. Apoi m-a sunat, veselă, și m-a chemat la cină. Am crezut că poate e momentul să reparăm relația. Am acceptat fără ezitare.
Am ajuns înaintea ei și m-am așezat. Când a intrat, părea bucuroasă, dar puțin încordată. M-a întrebat rapid cum îmi merge, însă ochii îi erau pe meniu. A făcut semn chelnerului fără să mai aștepte.

— O să luăm homar, a spus ea zâmbind, și poate și un steak. Ce zici?
Am clipit surprins. Eu nici nu apucasem să răsfoiesc. Erau cele mai scumpe preparate. Am dat din cap: dacă așa vrea, bine.

Am încercat să pornesc o discuție reală, dar răspundea scurt. Se uita peste opțiuni, comanda băuturi, iar eu căutam un punct comun ca să nu stric seara.

Când farfuriile s-au golit și conversația s-a stins, a spus că merge până la toaletă. Am rămas singur la masă. Chelnerul a apărut cu nota. Suma m-a lovit direct în stomac. Era serios peste ce mă așteptam.

Am privit spre culoar, așteptând s-o văd întorcându-se. Minutele curgeau, chelnerul aștepta resemnat lângă mine. Am înghițit în sec și i-am dat cardul. M-am întrebat dacă nu cumva m-a lăsat baltă din nou.

Chiar atunci s-au deschis ușile. Hyacintha a apărut cu un tort mare în brațe și cu o legătură de baloane plutind deasupra ei. Zâmbea ca un copil care tocmai a pus la cale o pozna reușită.

— Vei deveni bunic! a spus ea, sclipind.
Am rămas împietrit o secundă. — Bunic? am repetat, încercând să prind firul.

S-a așezat și a tras aer. — Am aranjat totul cu chelnerul, a mărturisit. De asta dispăream. Nu te-am lăsat, voiam să iasă special. Să fie un moment pe viață.

M-a privit direct. — Vreau să fii în viața noastră. În a mea. Și în a copilului.
Mi s-a strâns gâtul. De obicei era închisă ca o ușă grea, iar acum își întindea mâna peste prăpastia dintre noi.

Am râs printre lacrimi când am pus tortul între noi. — Ar trebui să plecăm înainte să ne dea afară, a glumit ea. Probabil e cel mai ciudat anunț de „bunic” pe care l-au avut.
— Așa cred și eu, am spus, ștergând colțurile ochilor.

Am luat tortul și baloanele și am ieșit împreună. Nu eram perfecți, nu fuseserăm niciodată. Dar în clipa aceea am simțit altceva: deveneam, în sfârșit, o familie.