Am mers să-mi întâlnesc iubitul de la distanță pentru prima dată — dar ușa a fost deschisă de soția lui % Îmi imaginasem acel moment de nenumărate ori. Zborul, drumul cu taxiul, bătaia în ușă. {{IMAGE 1}} După aproape un an de apeluri nocturne, conversații lungi și promisiuni despre un viitor comun, urma, în sfârșit, să-l întâlnesc pe Adam în persoană. Inima îmi bătea nebunește în timp ce stăteam în fața casei lui — o clădire modestă cu două etaje, într-o suburbie liniștită, departe de agitația orașului în care trăiam. Mi-am aranjat paltonul, am tras aer adânc în piept și am bătut în ușă. Au trecut câteva secunde până când s-a deschis. Dar în locul zâmbetului familiar al lui Adam, m-am trezit față în față cu privirea pătrunzătoare a unei femei — înaltă, sigură pe ea, vizibil surprinsă. — Cu ce vă pot ajuta? — a întrebat ea, cu un ton ușor suspicios. Cuvintele mi s-au blocat în gât. — Eu… am venit pentru Adam. Ea și-a încruntat sprâncenele perfect conturate. — Adam? Soțul meu? Lumea s-a oprit. M-am simțit ca și cum aș fi căzut în gol fără parașută. — Soțul? — am șoptit. Expresia ei s-a înăsprit. {{IMAGE 2}} — Cine sunteți? Nu știam dacă să fug sau să rămân. Toate amintirile cu Adam — conversațiile noastre târzii, mesajele lui tandre, promisiunile că vom fi împreună — mi-au trecut prin fața ochilor ca o glumă crudă. — Mă numesc Lilian. Eu și Adam vorbeam de aproape un an, — am spus tremurând. — Mi-a spus că este singur. Că mă așteaptă. Chipul ei s-a schimbat, palid, apoi roșu, prins între furie și durere. A tras aer adânc și s-a dat la o parte. — Intrați. Am ezitat. Fiecare instinct îmi spunea să fug, să mă întorc la taxi, să uit totul. Dar aveam nevoie de răspunsuri. Aveam nevoie de adevăr. {{IMAGE 3}} Am trecut pragul și mirosul de scorțișoară și vanilie m-a izbit — prea cald și familiar pentru haosul din mine. M-a condus în sufragerie. Pereții erau acoperiți cu fotografii de familie. Pe fiecare, Adam o ținea în brațe, zâmbind larg. Pe una dintre imagini, o fetiță mică, de cel mult cinci ani, îl îmbrățișa. — Ea este fiica noastră, Emily, — a spus femeia. — Suntem căsătoriți de șapte ani. M-am așezat pe canapea, simțindu-mă amețită. — Nu știam… — am șoptit. — Mi-a spus că locuiește singur. Că a avut o despărțire grea. Că așteaptă pe cineva care îl va înțelege cu adevărat. Ea a zâmbit amar. — Așa e Adam. Mereu poetul. Mereu victima. {{IMAGE 4}} — Cum v-ați cunoscut? — m-a întrebat ea. — Pe internet, — am recunoscut. — Pe un site de întâlniri. Mi-a spus că vrea să înceapă de la zero. Buza ei s-a strâns. — Nu sunteți prima. Și, probabil, nici ultima. M-a luat greața. — Știați? — Nu în totalitate, — a oftat ea. — Dar aveam bănuieli. Stătea des peste program, nu se despărțea de telefon, se enerva când întrebam. — Se pare că aveam dreptate. {{IMAGE 5}} Tăcerea dintre noi a devenit apăsătoare. Aerul era greu de trădare. — Îmi pare rău, — am spus. — Nu am vrut să vă distrug viața. Jur, nu știam. Privirea ei s-a îmblânzit ușor. — Vă cred. Dar despre el… nu pot spune același lucru. În acel moment, s-a auzit o portieră trântindu-se afară. Inima mi-a început să bată mai repede. Ușa de la intrare a scârțâit. Pași. — Grace? — s-a auzit vocea lui Adam. — Sunt acasă! Grace. Așa o chema. Ea s-a ridicat, maxilarul încordat, ochii arzând. — Ei bine, Adam, — a spus ea calm. — Și împreună cu tine, Lillian. {{IMAGE 6}} Când m-a văzut, fața i s-a albit complet. — Lillian? — a bâiguit. — Surprins? — am întrebat, deși abia îmi țineam echilibrul. — Credeai că nu vin? — Pot să explic— — Nu te obosi, — l-a întrerupt Grace. — Am auzit destule minciuni. Privirea lui se plimba între noi, ca a unui animal prins în capcană. — Vă rog… să vorbim. — Să vorbim? — Grace a râs scurt. — Așa cum vorbeai cu ea? Cu celelalte? Fața lui s-a schimonosit. Masca farmecului s-a prăbușit. — Grace, te rog— — Nu. {{IMAGE 7}} Vocea ei a fost ca o sentință. — Nu mai ai dreptul să rogi. Nu mai scapi. M-am ridicat, strângând pumnii. — Te-am iubit, Adam. Sau cel puțin am crezut că te iubesc. Dar nu voi fi umbra nimănui. A întins mâna spre mine, dar am făcut un pas înapoi. — Nu, — am spus încet. — Te rog, nu. Grace a tras aer adânc și s-a întors spre mine. — Mulțumesc că mi-ai spus adevărul. Am dat din cap, cu inima frântă pentru amândouă. — Îmi pare rău că s-a terminat așa. Când am ieșit, am auzit vocea ei calmă, fermă: — Fă-ți bagajele, Adam. Pleci în seara asta. {{IMAGE 8}} Aerul rece al nopții mi-a atins pielea fierbinte. Am inspirat adânc. Venisem pentru dragoste. Dar am găsit adevărul. Și asta trebuia să fie de ajuns. % —